Earth Hour

martie 18, 2009

Tocmai am aflat despre faptul ca si in acest an, vom sarbatori la data de 28 martie Earth Hour. In limba romana asta inseamna ca in acea zi, la o anumita ora, toate aparatele de mica importanta din casa fiecaruia, precum si luminile se vor stinge in semn de solidaritate cu cei care vor sa atraga atentia asupra problemelor insemnate cu care se confrunta, dar mai ales cu care se va confrunta pe viitor planeta noastra din punct de vedere al mediului inconjurator.
Ca initiativa legata de economisirea energiei si a resurselor energetice, un asemenea eveniment poate reprezenta un punct bun de plecare.Chiar si pentru micul nostru popor mioritic. Ar fi insa de dorit sa nu ramana un simplu reper de genul „Ba ai stins lumina sambata? Bravo! Acum aprinde toate becurile, ca nu suntem la Cimitirul Bellu sa stam pe intuneric”.Pentru ca in acel moment actiunea de sambata 28 martie isi pierde atat sensul, cat si continutul.
Hai sa permanentizam un astfel de comportament. E important pentru toti sa avem un consum rational de energie (printre altele pentru ca se apropie si criza si fiecare banut va incepe sa conteze cat de curand, chiar si pentru cei care inca au impresia ca traiesc bine). De asemenea acesta poate fi un bun inceput in economisirea surselor neregenerabile de energie: mai putina energie electrica irosita, ar putea avea in final un imens impact pozitiv asupra mediului inconjurator deja grav afectat de consumul salbatic si de multe ori inutil de resurse energetice.
Hai sa stingem unul din cele trei becuri din incapere (nu vom orbi doar cu doua becuri care lumineaza aproape la fel de bine), hai sa investim unele sume si in becurile economice (pariez ca sumele platite nu vor fi mult mai mari decat cele cheltuite in prezent si pot fi amortizate in cel mult un an de la cumpararea becului; in plus durata de viata a unui astfel de bec poate ajunge pana la 1,5-2 ani fara mari probleme).Daca aveti aparate electrice pe care nu le folositi zilnic, mai bine scoteti-le din priza. In cazul in care acestea intra in stand-by dupa conectarea la priza, inseamna ca in toata aceasta perioada in care nu sunt folosite tot vor consuma ceva.
Daca va cumparati un aparat electrocasnic nou, interesati-va si de clasa de consum energetic in care se incadreaza si nu va zgarciti la cateva zeci de lei in plus; ii veti recupera printr-o factura mai mica la energia electrica.
In final, un ultim sfat: nu folositi aparate care substituie efortul uman, chiar si in situatii in care nu ar fi cazul. Renuntati deci la cutitul electric (puteti taia painea sau parizerul cu un cutit normal), renuntati mixerul pentru facut ness-cafe sau alte astfel de extravagante. Puteti supravietui si fara ele si in acelasi timp puteti sa faceti ceva bun pentru lumea in care traim cu toti.
PS: Vreau sa fac apel si la Primaria minunatului municipiu Bucuresti, unde domiciliez si eu cu mult drag. Incercati sa folositi la iluminatul stradal numai proiectoare economice. In afara de latura ecologica, veti reduce si nota de plata a iluminatului stradal, nota pe care o platim toti cetatenii Bucurestiului.

Reclame

Conjunctura astrala si cum afecteaza ea fotbalul (invataturi astrologice pt nea Jiji)

ianuarie 21, 2009

Intreaga presa sportiva a salutat transferul lui Mirel Radoi la formatia de renume mondial Al Hillal. Au curs banii garla sau „fara numar, fara numar” (functie de preferinte); s-au facut reportaje dupa reportaje in care era relatat in termeni gloriosi felul in care s-a semnat contractul cu arabii in jacuzzi sau cum se prapadea de plans la aeroport un suporter stelist mai micut… Ce mai, putem spune ca transferul a fost bombonica de pe tortul (cam de post) al stirilor sportive din ultimele zile.
Dintr-o data insa, a picat drobul de sare. Nemilos, implacabil precum criza financiara si neasteptat intocmai ca zmeul cel rau in cursul vrajelilor de pomina dintre Fat-frumos si Ileana Cosanzeana.
Da, ati ghicit. Sau nu. Nu conteaza. Anyway, Moratti patronul academiei de fotbal cunoscuta sub numele de Internazionale Milano i-a ordonat antrenorului sau principal, Jose Mourinho, sa-i aduca mintenas un fundas central, care sa cimenteze apararea milaneza, redusa la ultimul meci la stadiul de svaiter cu o sumedenie de gauri.
Pai va dati seama ce sansa ar fi fost asta pentru nea Mirel, cel respins cu brio la examenele de admitere sustinute cu frenezie la academia mai sus amintita in ultimii ani? Nu va dati seama. Ar fi fost un fel de gaina cu ouale de aur.
Nu ar mai fi contat nici accidentarile repetate, nici forma sportiva prezenta, paralela cu cea care l-a consacrat ca fotbalist; ar fi fost pur si simplu raiul pe pamant. Nea Jiji ar fi numarat „Pac-pac-pac” inca 10.000 de Euro cu care sa rasplateasca reusitele favoritilor din echipa, verii Becalli ar fi facut si ei o afacere de cinci stele si s-ar fi mandrit cu un nou succes; Mourinho ar fi invatat sa-si mestece si maselele odata cu ciunga aia care nu-l paraseste.niciodata. Toata lumea ar fi fost fericita si Mitica Dragomir ar fi putut sa extinda linistit Liga la 22 sau chiar 24 de echipe. Dar n-a fost sa fie. 😦
Cat ghinion! 😀 Cateva zile si raiul s-ar fi instalat pe fiece gazon mioritic. Tztztz! 😀 😀 😀
Cum s-a putut una ca asta? Chiar si somnul mi-a fost tulburat cateva nopti, pentru ca nu puteam sa pricep: de unde atata nenoroc?
In dimineata asta, am aflat raspunsul. Soarta m-a facut sa o urmaresc pe Neti Sandu si sa aflu TRISTUL ADEVAR: Mercur este retrograd!!!? Ptiu! Le luasem pe toate in calcul, dar pe asta nu. 😀 Halal sa-ti fie, nea Jiji; te-ai pus bine cu clerul si ai uitat astrele? Nu se poate asa neglijenta! Nu iti placeau milioanele lui Moratti (teoretic mai multe la numar)? Pai si atunci? De nu ai consultat un astrolog/o astroloaga?Inteleg ca nu-ti place Neti Sandu (poate), dar le puteai intreba pe Urania, Acvaria sau pe alte cetitoare de renume in stele. N’est pas? Bas pa, nu?
Offf! Tot eu sa ti le spun pe toate… Fii atent la combinatia asta: am auzit ca vrei sa-i vinzi pe Goian, Ghionea si Banel. Ai grija si nu perfecta transferurile pana nu-si revine Mercur (pare important Mercur asta, nu?), ca altfel te trezesti ca Banel fuge de zor pe la F.C.M. Ouagadougou, ca sa nu-l dea aia la zeul crocodil pe post de hrana; iar Goian (ca e mai inalt) sta de planton pe stadionul lui A.S. Kiribati, sa vada cand vine tsunami in vizita. 😀
Remember deci: ochii cat sarmaua la Mercur. 😀

Un guvern cu trei (ne)cunoscute:XXX

ianuarie 19, 2009

Am citit una tare de tot in ziarul „Ring”: Moni (Gabor) pardon, Columbeanu vrea sa intre in politica (sau politica in ea, chestia asta nu era clar specificata) . Catindata la fonctia de „zoon politikon cu specializare pe domeniu” :D, isi propunea nu mai mult, nici mai putin, sa devina ministru.
Urmeaza ca Laura Andresan sa isi doreasca portofoliul sportului -experienta in iudo, echitatie calareala-, iar Sexy-Braileanca pe cel al culturii -canta, deci e artist, deci e om de (in)cultura :D- si se cheama ca toate in tara asta sunt puse pe directia buna… 😀
PS: La un asemenea cabinet, il rechemam din Suedia pe guru Bivolaru pentru a-l propune grabnic la fonctia de prim-ministru. Cu ocazia asta ii vom oferi si fonctia de ministru al sanatatii (super-oferta la reduceri ca in luna ianuarie), pentru a rezolva toate problemele din sistem prin consum sporit de cico. 😀

NU(vin gazele de la rusi)!

ianuarie 13, 2009

S-au semnat protocoalele, s-au strans mainile, „pupat Piata Independentei”. UE, Ucraina, Federatia Rusa, tigrii asiatici, Insulele Belize si Kiribati, intreaga planeta, chiar si locuitorii de pe Marte s-au bucurat pentru incheierea acordului de reluare a furnizarii gazelor naturale rusesti catre restul Europei. 😀 Pana aici toate bune si frumoase. Teoretic.
Practic furnizarea gazelor a fost imediat sistata dupa reluarea ei, din aceeasi cauza: subtilizatorii de ucraineni :D. Iata ca intreaga UE, aflata sub conducerea cehilor, a avut parte de un usturator esec diplomatic.
Sa fie de vina lipsa unui politician versat, reprezentant al unei puteri politice si/sau economice europene, care in locul primului ministru ceh, ar fi avut mai multa trecere in fata conducatorilor rusi? Poate.
Sa fi intuit conducatorii Federatiei Ruse faptul ca UE este o structura eterogena, pe cale de a imploda, supraincarcata din punct de vedere birocratic, fara stabilitate politica (vezi criza TRATATULUI CONSTITUTIONAL EUROPEAN) si mai nou, economica? Cu siguranta.
Sa-si fi dat seama Vladimir Putin ca asta ar fi o buna oportunitate pentru a-si reafirma pretentiile de putere la nivel continental (pentru inceput)? As paria pe chestia asta.
Pentru inceput va dau doar un motiv: in perioada cea mai friguroasa a anului are loc, din nou, sistarea furnizarii de gaze rusesti catre Europa. Mi se pare ca seamana prea bine imprejurarile date cu cele de acum 3 ani, ca sa fie vorba de o simpla coincidenta. Mai ales ca la sfarsitul saptamanii se preconizeaza un nou val de frig venit din Nordul Europei. Dupa cel care a lovit Europa exact cand au fost intrerupte gazele.
Destepti rusii astia: parca s-ar uita pe prognoza meteo. 😀

Partida de sah- Is Russia back on top?

ianuarie 7, 2009

Au facut ce-au facut rusii si pana la urma si-au spus: „mai bine fara gaz, ca sa nu deveniti dependenti de noi”.
Asa ca au taiat gazul europenilor. 🙂
Daca tot s-a intamplat asta, ar trebui pusa o intrebare simpla, dar potrivita situatiei: „De ce?”.
Hai sa vedem cam ce raspunsuri as putea da eu. 🙂
Dupa 1990, conducatorii Federatiei Ruse au trait vreme de mai multi ani un cosmar devenit realitate: Rusia nu mai avea anvergura si nici forta de altadata, pe care s-ar fi putut baza in cazul unei negocieri (fie ea a unui subiect delicat sau nu). Chestia asta au aflat-o si „imperialistii” de alta data. Si speculata cu orice ocazie de catre acestia. Motiv pentru care actuala Federatie Rusa a avut doua optiuni clare: sa se schimbe sau sa dispara, cel putin din randul puterilor de prim rang ale lumii. Se pare ca alegerea a fost facuta acum 10 ani, cand un om provenit din randurile fostului KGB, pe numele lui Vladimir Putin, a fost desemnat drept succesor al lui Boris Ieltin la presedintia Federatiei Ruse. Acesta s-a dovedit in scurt timp a fi un tip bine pregatit, trecut prin cele mai dure scoli existente (cele ale serviciilor secrete), dar familiarizat si cu civilizatia vest-europeana (dupa anii petrecuti in zona respectiva). Majoritatea rusilor, fie nostalgici ai regimului comunist, fie nationalisti devotati, fie amandoua, au salutat aparitia acestui om la conducerea statului, promotor al unui stil autoritar de management, care amintea multora dintre ei de conducatorii fostei U.R.S.S. din perioada ei de glorie. Pe parcursul celor 8 ani de mandat prezidential, Vladimir Putin a reusit sa-si atraga de partea lui aceasta majoritate, promovand imaginea unei Rusii puternice, care nu se teme de nimic si de nimeni in a-si promova interesele in politica externa. In afara favorizarea aparitiei puternicilor oligarhi (oameni de afaceri agreati de administratia de la Kremlin), ocupanti ai unor locuri de frunte in topul Forbes, Putin poate sa-si atribuie mai multe merite: incurajarea inzestrarii fortelor armate ruse cu dotari de ultima generatie (amintesc aici doar rachetele balistice din gama Topol testate cu succes in ultimii 10 ani); crearea unei formatiuni politice prezidentiale cu o larga sustinere populara; incurajarea manifestarilor de solidaritate a tinerilor fata de cauza rusa (in scopul asigurarii unei largi sustineri politice in randul tineretului), indepartarea oricarei personalitati ostile regimului promovat de el si rezolvarea unor situatii de criza(scufundarea submarinului Kursk, criza ostaticilor de la teatrul din Moscova) intr-o maniera extrem de dura: „nu se scurg informatii in exterior, nu negociem cu nimeni” .
In aceasta perioada, manifestarile evidente ale puterii Federatiei Ruse au crescut in mod gradat in intensitate. Acestea au culminat cu participarea lui Vladimir Putin la Summitul NATO de la Bucuresti din primavara anului trecut si cu strivirea tentativei prostesti a Georgiei de a-si recupera prin forta cateva teritorii constituite in zone-tampon autonome de catre fortele armate ruse.
Posesor al centurii negre in judo, Vladimir Putin a dovedit nu o data(si pe tatami si in viata politica agitata a inceputului de secol XXI), ca stapaneste procedeele artei martiale practicate, dar si pe cele ale „artei razboiului”, .
Astfel, el si-a asigurat succesiunea la putere prin rezervarea unei functii de prim rang in cadrul Federatiei Ruse (cea de prim-ministru), dar si certitudinea ca isi va exercita linistit prerogativele puterii pe mai departe, propulsand la presedintia Federatiei Ruse pe Alexander Medvedev, un tanar politician necunoscut pana atunci decat prin detinerea functiei de presedinte al Gazprom (compania de stat rusa care se ocupa de exploatarea si distributia gazelor naturale).
In cei 8 ani, nu o data Federatia Rusa a intrat in conflicte diplomatice cu cancelariile vest-europene sau chiar cu diplomatia americana, insa de fiecare data, pastrand nealterata linia politicii dure, Vladimir Putin a reusit sa obtina cateva succese deloc de neglijat, printre care as aminti doar blocarea construirii unui gazoduct sustinut de tarile vest-europene (proiectul Nabucco) prin preluarea exploatarii unei parti din sursele de gaz natural caspic, asigurarea neimplicarii Iranului in acest proiect si prin oferirea alternativelor North-Stream (un gazoduct care sa lege o parte din zona nordica si o parte din vestul Europei direct de Federatia Rusa), respectiv South-Stream (un gazoduct care sa lege zona Balcanilor si centru Europei direct de Federatia Rusa). Se pare ca aceasta socoteala cu bataie lunga este pe cale sa se potriveasca exact cu planurile ruse, de vreme ce acestia isi pot permite sa taie alimentarea cu gaze naturale a Europei in mijlocul unei ierni destul de geroase. Aici nu am nici o certitudine, dar cred ca exista doua explicatii plauzibile:
-atat statele vestice (in buna parte dependente de gazul rusesc), cat mai ales statele central si est-europene foste comuniste, trebuie sa simta rasuflarea geroasa a unei Rusii manioase, care nu mai accepta sa fie tratata ca o putere de mana a doua si isi reclama locul de prim rang in Europa, la nevoie prin santaj energetic.
-daca statele vestice pot scapa mai usor, cu unele promisiuni facute in spatele usilor inchise (cum ca noile structuri politico-economice gen NATO extins sau UE nu vor afecta sfera de influenta in crestere a Federatiei Ruse), statele foste comuniste cred ca nu vor reusi sa iasa din aceasta sfera. Mai mult, pentru a se adanci dependenta acestora de gazul venit din Rusia, cred ca acestea vor fi atrase in realizarea grabnica a proiectului South-Stream, care a fost la vremea conceperii lui extrem de drag fostului presedinte al Gazprom, Alexander Medvedev. Se poate ajunge usor la situatia cunoscuta de acum 3 ani, care se repeta din nefericire si anul acesta:”sunteti cuminti, primiti gaz; nu sunteti cuminti, va fura ucrainenii gazul venit prin conducta…”.
Nu suna deloc bine, dar deloc.Se pare ca partida asta de sah e pe cale sa fie pierduta sever de restul Europei (rest de partea caruia din pacate ne situam si noi). Poate nu degeaba majoritatea campionilor mondiali la sah proveneau din Rusia. 😦
Ma chinuie cateva intrebari: Is Russia back on top? How is it going to affect our lives this simple fact?
Poate ca vom reveni in sfera de influenta a Federatiei Ruse. Sau poate mai avem o sansa: sa dezvoltam resursele de energie alternativa la nivel national suficient de rapid, incat sa ne putem lipsi de gazul rusesc inainte de epuizarea resurselor interne.

Criza gazelor-ipoteza de luat in seama

ianuarie 5, 2009

O idee absolut intamplatoare (si involuntara, va asigur) ma face sa reiau subiectul, de data asta mai serios. Daca toata chestia asta nu are alt scop decat delimitarea sferelor de influenta? Si daca Maica Rossia vrea sa puna cu boticul pe labe natia inrudita ucraineana, care in ultimii ani a inceput sa se indrepte periculos de tare catre vest? Mesaj clar: vreti cu vestul, platiti ca ei sau chiar mai rau pentru ce consumati de la noi.
PS: Bai rusilor, sper ca nu vreti sa ne lasati de tot fara gaze. Daca o faceti si pe asta, ramane cum am stabilit. 😀

Criza gazelor

ianuarie 3, 2009

Na, ca ne-a lovit alta criza mult mai repede decat criza financiara. Ca si in urma cu doi sau trei ani, rusii se ciorovaiesc cu ucrainenii pentru pretul gazelor furnizate de primii. Romanasii bun platnici trebuie sa suporte din nou reducerea volumului de gaz furnizat de rusi si scuza patetica: „Noi rusii va dam gazul contractat in mod normal, dar ai dreaq’ ucraineni isi opresc din el”. Totul la acelasi pret mare.
Eeeei, lasa ca vedeti voi rusilor. Trecem noi romanasii pe consum intens de fasole. La nevoie apelam si la rezerva de stat. Nu mai achizitionam un metru cub de gaz de la voi si ne descurcam din resurse interne. Si daca ne suparati, norul toxic rezultat odata cu „porcesul” tehnologic de producere a gazului natural, vi-l trimitem la schimb cu frigul pe care ni-l furnizati iarna de iarna. 😀

Poveste pentru oameni… mari

ianuarie 2, 2009

Cica pe malul unui rau s-au intalnit odata un scorpion si o broasca testoasa. Broscuta se pregatea sa traverseze, cand scorpionul o intreba:
– Nu vrei sa ma iei si pe mine in spinare si sa ma treci pe malul celalalt?
Broasca i-a raspuns:
– Nu vreau. Probabil ca in timpul drumului o sa ma intepi cu ajutorul cozii tale inveninate si ne vom gasi amandoi sfarsitul pe fundul apei.
-Nuuuuu! Nici gand, surioara. Nu sunt eu asa de nechibzuit, spuse scorpionul. Sa fii fara grija.
Broasca se tot codea, insa scorpionul era atat de insistent, incat in cele din urma testoasa ceda rugamintilor acestuia. Il lasa sa se suie pe carapacea ei si incepura traversarea raului.
Pe la jumatatea drumului, scorpionul nu avea de lucru si o intepa pe testoasa. In timp ce saraca broasca incepea sa se scufunde, tarandu-l dupa ea si pe scorpion, apuca sa-l mai intrebe ceva:
– Ti-am spus ca asa va fi. Acum vom muri amandoi. De ce ai facut asta, nesabuitule?
– Imi pare rau, surioara. Asta sunt eu: nu m-am putut abtine.
Morala povestii: povestea mea nu are morala. Sa speram ca maretii conducatori ai Romanicii nu vor face la fel ca eroii povestii. Nu de alta, dar criza asta (despre care se tot vorbeste, dar inca nu ne-a lovit ca lumea) cred ca poate sa fie la fel de rea ca raul din poveste.

Lovitura de incepere

ianuarie 1, 2009

Vremurile erau grele. Nimic nu parea sa functioneze in tarisoara Romanica. Politica mergea ca un melc dupa o noapte de betie. Economia dadea-n gropi de atata bine. Oamenii se tarau pe drumurile tarii .Criza batea la poarta tarii precum lupul la usa iezisorilor.

Deodata un om se ridica din multime si spuse:Relax. In life shit happens. 🙂